Acasă Local O noapte la Urgențe, la Spitalul Județean Brașov! Ce am descoperit după...

O noapte la Urgențe, la Spitalul Județean Brașov! Ce am descoperit după câteva ore petrecute printre medici, asistente, pacienți și ambulanțe

0

Din cauza unor probleme medicale, zilele trecute am ajuns la Urgențe, la Spitalul Clinic Județean Brașov. Nu în calitate de jurnalist, ci de pacient. O experiență care mi-a oferit ocazia să văd, din interior, cum funcționează una dintre cele mai solicitate secții ale spitalului, acolo unde fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte.

Am luat un taxi și am coborât în curtea instituției. La intrare, așa cum era firesc, paznicul m-a întrebat unde merg. Am explicat că este vorba despre o urgență medicală și am fost lăsat să intru.

Am fost direcționat către recepție, unde mai aveam în față trei persoane. Când am explicat simptomele, o asistentă m-a preluat imediat. (În funcție de simptome).

În urma evaluării, mi-a fost atribuit codul verde. Semn că, din fericire, situația mea nu reprezenta o prioritate majoră în comparație cu alte cazuri. Și era firesc! Acolo ajung victime ale accidentelor rutiere, persoane aflate în stare critică și pacienți pentru care fiecare secundă contează.

Am fost invitat să aștept în sala din fața recepției, până când un medic urma să mă consulte.

Am așteptat câteva ore. Mult? Poate pentru cineva care nu înțelege cum funcționează o unitate de primiri urgențe. Dar, din ceea ce am observat, lucrurile se desfășurau organizat. Prioritățile erau respectate. Mai întâi cazurile grave, apoi celelalte!

În cele din urmă, mi-a venit rândul. Un medic rezident m-a preluat, m-a consultat și a dispus efectuarea unor investigații. Mi s-a recoltat sânge pentru analize și am fost trimis la o radiografie pulmonară.

Am așteptat pe hol, însă acolo lucrurile s-au mișcat repede. După aproximativ 15 minute am fost strigat și am efectuat radiografia.

A urmat ultima etapă: sala de așteptare pentru rezultatele finale.

Aici timpul a trecut ceva mai greu. Trebuiau să vină rezultatele analizelor de sânge, să fie interpretate investigațiile și să se stabilească diagnosticul.

Un lucru care mi-a atras atenția a fost monitorul amplasat în sala de așteptare. Pe acesta puteai urmări, în timp real, stadiul în care se afla fiecare pacient, identificat printr-un număr. Practic, puteai vedea parcursul unui caz, de la preluare până la finalizarea investigațiilor.

Un sistem util, care oferă transparență și îi ajută pe pacienți să înțeleagă mai bine ce se întâmplă.

După aproximativ două ore, am fost chemat din nou. Mi s-au explicat rezultatele, într-un mod calm, clar și profesionist.

Și aici vreau să subliniez un lucru: personalul medical a fost amabil, empatic și atent. Medicii și asistentele au vorbit frumos, au explicat și au dat dovadă de respect față de pacient.

Lucruri care, poate, par normale, dar care contează enorm atunci când ajungi la spital cu probleme medicale și cu îngrijorarea firească pentru propria sănătate.

De ce așteaptă pacienții ore întregi la Urgențe?

Am auzit de multe ori oameni care se plâng că au stat cinci, șase sau chiar mai multe ore la Urgențe.

Dar câți dintre ei înțeleg ce înseamnă, de fapt, o urgență medicală?

La UPU nu funcționează regula „primul venit, primul servit”. Medicii și personalul specializat stabilesc prioritățile în funcție de gravitatea fiecărui caz.

În timp ce un pacient cu o problemă mai puțin gravă așteaptă, într-o altă sală poate fi resuscitat un om, poate fi tratată o victimă a unui accident sau poate fi salvată viața unei persoane aflate în stare critică.

Și mai există o problemă! Unele persoane ajung la Urgențe doar pentru a-și face analize sau investigații care ar putea fi efectuate prin medicul de familie ori în ambulatoriu. Sunt inclusiv români care lucrează în străinătate și care, reveniți în țară, încearcă să profite de posibilitatea efectuării unor investigații fără costuri directe.

Dar UPU nu este un laborator pentru analize de rutină! Este locul unde trebuie tratate, cu prioritate, urgențele medicale.

Desigur, ar mai fi nevoie de medici și de personal suplimentar. Însă atunci când posturile sunt blocate, conducerea spitalului are posibilități limitate de a face angajări. Aici intervine responsabilitatea autorităților centrale și a Ministerului Sănătății.

La Urgențe se întâlnește o adevărată familie: medici, polițiști, pompieri și ambulanțieri

Un alt lucru care mi-a atras atenția a fost circuitul permanent al oamenilor care lucrează în sistemul de urgență.

Medici, asistente, brancardieri, polițiști rutieri, pompieri, paramedici SMURD și echipaje ale Serviciului de Ambulanță.

Toți ajung aici, zi și noapte!

Polițiștii rutieri însoțesc persoane implicate în accidente sau aduc șoferi pentru recoltarea probelor biologice în cazurile în care există suspiciuni privind consumul de alcool ori droguri. Echipajele SMURD și ale Ambulanței aduc pacienți, uneori în stare extrem de gravă.

Este un circuit continuu, care, din ceea ce am văzut, funcționează.

Mă uitam la acești oameni și aveam impresia că asist la întâlnirea unei mari familii. Se cunosc între ei, se întâlnesc aproape zilnic, atunci când sunt de serviciu. Schimbă câteva vorbe, uneori fac haz de necaz, apoi fiecare revine la treaba lui.

Este meseria lor, dar nu este deloc una ușoară!

În spatele unei uniforme sau al unui halat alb se află un om. Un om care poate a avut o zi grea, care poate nu a dormit suficient, care a văzut accidente cumplite sau care a încercat să salveze o viață.

De aceea, înainte să îi judecăm, ar trebui să încercăm să înțelegem ce presupune munca lor.

Spitalul Județean Brașov se schimbă în bine. Meritul aparține și conducerii!

După această experiență, pot spune că am observat schimbări în bine la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Brașov.

Organizare, un sistem de informare pentru pacienți, personal amabil, medici empatici și o comunicare civilizată.

Nu spun că totul este perfect. Nici pe departe! Există timpi de așteptare mari, este nevoie de mai mult personal și, cu siguranță, sunt multe lucruri care pot fi îmbunătățite.

Dar trebuie să recunoaștem și ceea ce funcționează!

Iar aici merită apreciată și activitatea managerului Dan Grigorescu, care încearcă să schimbe în bine imaginea și funcționarea unei instituții criticate de multe ori, uneori chiar pe nedrept.

Lucrurile încep să se așeze, iar acest lucru ține și de management, nu doar de efortul medicilor și al asistentelor.

Am petrecut o noapte la Urgențe și am plecat cu o concluzie simplă: sistemul medical are probleme, dar are și oameni extraordinari, care își fac meseria cu profesionalism și respect față de pacienți.

Iar respectul trebuie să fie reciproc!

Să nu uităm că medicii și asistentele sunt și ei oameni. Oameni care lucrează sub presiune, care iau decizii dificile și care, de multe ori, salvează vieți.

Înainte să criticăm că am așteptat câteva ore la Urgențe, să ne gândim că, în timpul acela, într-o altă sală, cineva poate lupta pentru viață. Iar medicii încearcă să îl salveze!

scris de Cristi Florea