Pregătirea suplimentară a devenit o cheltuială importantă pentru familiile cu elevi în clasele terminale. În Brașov, o ședință de meditații la matematică sau limba română poate ajunge la peste 100 de lei, iar părinții care își pregătesc copiii săptămânal la ambele materii pot scoate din buzunar aproape 1.000 de lei.
Pentru elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a, apropierea examenelor naționale înseamnă nu doar emoții și ore suplimentare de studiu, ci și cheltuieli în plus pentru familii. Matematica și limba română sunt materiile pentru care părinții caută frecvent pregătire individuală, în speranța că elevii vor recupera lacunele, vor aprofunda noțiunile predate la clasă și vor obține rezultate mai bune la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat. Ofertele publice ale meditatorilor din Brașov arată diferențe de preț în funcție de materie, durata ședinței și formatul pregătirii. La matematică, se găsesc tarife de 80 de lei pentru două ore, 100 de lei pentru o oră și jumătate și 140 de lei pentru două ore. Există și oferte individuale mai scumpe, care ajung la 165 de lei pentru două ore de pregătire față în față. La limba română, tarifele publicate variază de la 70 sau 100 de lei pentru două ore până la 150 de lei pentru aceeași durată, în funcție de profesor și de nivelul de pregătire.
Un calcul simplu arată că o ședință săptămânală la matematică și una la română, la câte 100 de lei fiecare, înseamnă 800 de lei pe lună, dacă luăm în calcul patru ședințe pentru fiecare disciplină. În cazul elevilor de clasa a XII-a, însă, matematica și româna nu sunt întotdeauna singurele materii pentru care este nevoie de pregătire suplimentară. La aceste cheltuieli se pot adăuga meditații la disciplinele alese pentru Bacalaureat, precum biologie, istorie, geografie, fizică, chimie sau informatică, în funcție de profil. Unele familii aleg și pregătire la limbi străine ori la alte discipline, ceea ce poate ridica semnificativ bugetul lunar alocat educației.
Școala nu mai este suficientă
Meditațiile pot ajuta elevii să aprofundeze materia, să recupereze noțiunile pe care nu le-au înțeles și să se pregătească mai bine pentru examene, însă problema reală constă în faptul că pregătrea suplimentară a ajuns să fie percepută ca o necesitate, nu doar ca o opțiune. Programa încărcată, timpul limitat pentru explicații și exerciții la clasă, precum și diferențele dintre ritmurile de învățare ale elevilor contribuie la această situație. Pregătirea suplimentară a ajuns să fie considerată aproape obligatorie pentru a face față Evaluării Naționale sau Bacalaureatului. Așadar, nu mai este vorba doar de nevoile individuale ale copilului ci este o problemă a școlii și, implicit, a celor care o conduc. De ce trebuie părinții să plătească încă o dată pentru educația copiilor lor? Nu achită deja, prin taxe și impozite, funcționarea unui sistem care ar trebui să le ofere elevilor cunoștințele necesare pentru a promova examenele naționale? Dacă, după orele petrecute în clasă, familiile simt că trebuie să cumpere alte ore de matematică și română pentru ca elevii să fie pregătiți, atunci Ministerul Educației ar trebui să se întrebe ce nu funcționează în școala românească?
Programa încărcată, timpul insuficient pentru exercițiu și explicații, diferențele de nivel dintre elevi și presiunea examenelor sunt probleme care nu pot fi rezolvate prin simpla trimitere a copiilor la pregătire. La toate acestea se adaugă o programă încărcată, adesea învechită și insuficient ancorată în realitatea de zi cu zi, care pune prea mult accent pe „tocit” și prea puțin pe înțelegere, aplicare și formarea unor competențe practice. Elevii ajung să învețe pentru teste și examene, să rețină definiții, formule și comentarii, fără să aibă întotdeauna ocazia să înțeleagă cum pot folosi concret ceea ce învață. Or, educația nu ar trebui să se rezume la acumularea de informații pe care elevii trebuie să le redea la examen, ci să îi ajute să gândească critic, să rezolve probleme și să facă legătura între teorie și situațiile reale. În același timp, profesorii se confruntă de ani buni cu problema salariilor și implicit a statutului pe care societatea îl acordă acestei profesii. Nu poți pretinde performanță de la un sistem în care cadrele didactice sunt chemate să poarte o responsabilitate uriașă, fără să le asiguri condițiile, sprijinul și respectul necesare pentru a-și face meseria. O societate care își subminează profesorii, care nu respectă actul educațional, nu îl susține și îl sufocă prin decizii incoerente, subfinanțare și reforme fără rezultate clare își compromite propriul viitor! Ministerului Educației îi revine obligația de a construi un sistem în care profesorii să poată preda în condiții decente, elevii să poată învăța la clasă, iar familiile să nu fie nevoite să plătească suplimentar pentru a acoperi, contra cost, ceea ce școala nu reușește să le ofere.
Totuși, nici plata meditațiilor nu reprezintă însă o garanție că elevul va pleca de la fiecare ședință cu materia bine înțeleasă și asimilată. În multe cazuri, pregătirea nu se desfășoară individual, ci în grupe de cel puțin patru elevi, fapt care reduce timpul pe care profesorul îl poate acorda fiecăruia în parte.
Unde este „România educată” în acest tablou? Într-un sistem în care părinții ajung să calculeze nu doar cât costă rechizitele și transportul, ci și câte ore de pregătire suplimentară își permit pentru ca propriul copil să nu rămână în urmă? În promisiunile despre reformă sau în realitatea familiilor care scot din buzunar sute de lei lunar pentru două materii de bază? Ministerul Educației nu poate venila nesfârșit cu reforme, strategii și obiective generale, în timp ce părinții încearcă să compenseze, din bugetul propriu, limitele pregătirii de la clasă. Un sistem educațional nu poate fi considerat performant doar pentru că elevii care au acces la resurse suplimentare reușesc să obțină rezultate bune. Testul real este dacă școala le oferă tuturor copiilor șansa de a învăța temeinic, indiferent de veniturile familiei. Mai mult decât atât, rezultatele testelor PISA confirmă dimensiunea problemelor din educația românească. În 2025, doar 48% dintre elevii români de 15 ani au atins nivelul minim de competență la matematică, față de 65% în media OCDE. La lectură, procentul a fost de 52%, iar la științe, de 54%, ambele sub mediile internaționale. Mai mult, față de 2015, situația s-a înrăutățit. Acesta este bilanțul „României educate”! Prea mulți copii ies din școală fără competențe de bază, în timp ce părinții sunt nevoiți să plătească sute sau chiar mii de lei pentru meditații.
Meditațiile nu sunt problema în sine. Problema este transformarea lor într-o soluție de care tot mai multe familii simt că nu se pot lipsi! Când educația ajunge să coste sute sau chiar mii de lei în fiecare lună, accesul la pregătire suplimentară riscă să depindă tot mai mult de veniturile părinților, nu doar de nevoile și potențialul copilului.






