Acasă Actualitate VIDEO. România, sufocată de droguri! 2 kg de droguri aduse din Spania...

VIDEO. România, sufocată de droguri! 2 kg de droguri aduse din Spania și vândute cu 67.000 de euro. Doi bărbați, arestați de DIICOT Brașov

0

Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, un cetățean român, de 42 de ani și un cetățean spaniol, de 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc (instigare și autorat) și trafic intern de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în luna septembrie 2026, unul dintre bărbați, de 42 de ani, s-ar fi deplasat în Regatul Spaniei, de unde ar fi procurat 2 kilograme cocaină, destinată comercializării.

În acest sens, acesta l-ar fi determinat, cu intenție, pe cetățeanul spaniol să transporte drogurile respective în România. Acesta din urmă le-ar fi introdus în țară în seara de 21 septembrie 2026, pe cale terestră, până în comuna Gilău, județul Cluj, locul de întâlnire al celor doi bărbați.

Ulterior, cetățeanul român ar fi preluat substanțele stupefiante și a fost prins în flagrant delict, în localitatea Florești, în timp ce ar fi tranzacționat cele 2 kilograme de cocaină, pentru 67.000 de euro.

A fost pus în aplicare și un mandat de percheziție domiciliară.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate un pistol, aflat în curs de expertizare, și mai multe cartușe, precum și alte mijloace de probă.

La data de 23 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor două persoane.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a bărbaților, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.