Brașovul are de acum încă o declarație de dragoste, de data aceasta în versuri. Flick, cunoscut drept „Domnul Rimă”, a transformat orașul de la poalele Tâmpei într-o poveste spusă în ritm și rimă, despre străzile, istoria și peisajele sale.
Melodia începe pe drumul dinspre Predeal, printre serpentine, și ajunge în inima Brașovului. Tâmpa, Biserica Neagră, Șchei, Piața Sfatului, Tractorul, Astra și Bartolomeu apar rând pe rând într-un text în care istoria orașului se amestecă firesc cu atmosfera lui de zi cu zi.
Flick amintește și reperele care au făcut din Brașov un loc important pentru cultura română: prima carte în limba română tipărită aici și prima școală românească, dar și figura lui Coresi, „Messi al limbii române”, în jocul de cuvinte al artistului.
Poate cea mai frumoasă declarație din piesă vine când artistul compară anotimpurile și spune că ar renunța la o vară la mare pentru o toamnă la Brașov. Iar finalul păstrează aceeași idee: orașul poate fi străbătut de nenumărate ori, dar nu își pierde farmecul. „Am trecut mult prin tine, dar tu nu mi-ai trecut”, spune Flick în una dintre cele mai memorabile replici ale piesei.






