Acasă Social Pietoni, bicicliști și trotinetiști, în vizorul polițiștilor:peste 120 de abateri într-o singură...

Pietoni, bicicliști și trotinetiști, în vizorul polițiștilor:peste 120 de abateri într-o singură zi

0

La data 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, împreună cu polițiști din structurile teritoriale de poliție rutieră și ordine publică, au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza întregului județ, având ca scop prevenirea accidentelor rutiere și responsabilizarea pietonilor și a conducătorilor de vehicule pe două roți, respectiv a bicicliștilor și conducătorilor de trotinete.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști în anul 2026”, demers care contribuie la obiectivul european de reducere a numărului de persoane decedate și grav rănite în accidente rutiere până în anul 2032.

În cadrul acțiunii, polițiștii au acționat în zonele identificate cu risc rutier de producere a accidentelor rutiere și în locurile frecventate de categoriile de participanți la trafic vizate, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale.

Dintre aceste încălcări ale normelor rutiere, 62 au vizat abateri săvârșite de pietoni, 56 de sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor, iar 6 au fost aplicate conducătorilor de trotinete.

Totodată, pentru identificarea participanților la trafic care circulă sub influența alcoolului, au fost efectuate testări atât pentru bicicliști, cât și pentru conducătorii de trotinete electrice. Astfel, în urma testelor efectuate, 5 bicicliști și un conducător de trotinetă au fost depistați sub influența băuturilor alcoolice.

Acțiunea desfășurată a avut și o importantă componentă preventivă, întrucât polițiștii au purtat discuții cu pietonii, bicicliștii și utilizatorii de trotinete electrice despre riscurile generate de nerespectarea regulilor de circulație în scopul creșterii gradului de responsabilizare în trafic.

Polițișii, printre elevi în cadrul unei activități educative

La aceeași dată, în municipiul Brașov, la Școala Gimnazială Nr. 15, Serviciul Rutier împreună cu Biroul Rutier au desfășurat o activitate educativă, menită să crească gradul de conștientizare și să îmbunătățească siguranța rutieră în rândul elevilor.

În cadrul acestei activități cadrele didactice și elevii, au fost instruiți de către polițiști cu privire la regulile de siguranță pe care trebuie să le respecte atunci când se află în trafic.

Astfel, pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței lor, au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci, inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea pe trecerile de pietoni din zona școlii.