România rămâne la coada Uniunii Europene în privința studiilor superioare. În 2025, doar 23% dintre românii cu vârste între 25 și 34 de ani aveau o diplomă de învățământ terțiar, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. Diferența față de media Uniunii Europene este considerabilă. 44,8% dintre tinerii europeni din aceeași categorie de vârstă aveau studii superioare. Practic, România se află la aproape jumătatea nivelului european.
În clasamentul UE, România ocupă ultimul loc, urmată de Ungaria, cu 32,6%, și Italia, cu 31,1%. La polul opus se află Irlanda, unde proporția ajunge la 66,8%, Luxemburg – 65% și Lituania – 60,8%.
Datele arată și o altă problemă: România a progresat în ultimii 20 de ani, dar mult mai lent decât alte state. Dacă în 2005 doar 13,5% dintre românii de 25-34 de ani aveau studii superioare, în 2025 procentul a ajuns la 23%, o creștere de 9,5 puncte procentuale. În aceeași perioadă, media UE a crescut cu 17,6 puncte procentuale. Mai mult, decalajul nu este doar între România și restul Europei, ci și între mediul urban și cel rural. La nivelul UE, 55% dintre tinerii care locuiesc în orașe au studii superioare, față de doar 32,9% în mediul rural.






