Acasă Social 300 de litri de combustibil, furați de la locul de muncă! Cinci...

300 de litri de combustibil, furați de la locul de muncă! Cinci angajați din Zărnești, reținuți

0

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu cinci bărbați în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La data de 31 august a.c., în jurul orelor 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi surprins un angajat al unei societăți comerciale, în timp ce sustragea combustibil.

Imediat după primirea sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în curtea unui depozit al societății comerciale, au fost identificați cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 43 și 58 de ani, care în calitate de angajați, ar fi sustras cantitatea totală de aproximativ 300 de litri de combustibil, pe care au depozitat-o în mai multe canistre de plastic și le-ar fi introdus în autovehiculele persoanale.

Având în vedere cele constatate, după ce au fost conduși la sediul unității de poliție și după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerii acestora în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 3 septembrie a.c., să fie prezentați de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere corespunzătoare.

În cauză, în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”, cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.