Acasă Actualitate Centrala nucleară de la Cernavodă se oprește! România pierde 680 MW și...

Centrala nucleară de la Cernavodă se oprește! România pierde 680 MW și se bazează pe importuri

0
foto: Nuclearelectrica Oficial

Centrala nucleară de la Cernavodă va fi deconectată treptat joi dimineață, începând cu ora 7:00, din cauza scăderii nivelului Dunării. În jurul orei 11:00, Reactorul 2, singurul rămas în funcțiune, nu va mai livra energie în Sistemul Energetic Național. România pierde astfel aproximativ 680 MW, iar necesarul va fi acoperit prin importuri, rezerve hidro și reducerea voluntară a consumului în perioadele de vârf.

„În funcţie de evoluţia prognozelor privind nivelul Dunării, specialiştii CNE Cernavodă vor decide reconectarea unităţilor nucleare, cu prioritizarea tuturor marjelor de securitate nucleară. Menţinerea în stare oprită sigură a ambelor unităţi nu are impact asupra parametrilor de securitate nucleară, implicit personalului, mediului şi populaţiei”, precizează Nuclearelectrica potrivit News.ro.