UPDATE: „Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical și a manevrelor de resuscitare efectuate, cea de-a doua victimă, aflată în stare de inconștiență, nu a răspuns manevrelor, fiind declarată decedată.”, transmit reprezentanții ISU Brașov.
Accident teribil, marți seară, pe strada Mureșenilor din Brașov. Un autoturism a lovit trei pietoni aflați pe trotuar, iar bilanțul este devastator: o persoană a murit, două sunt inconștiente, iar o a patra victimă a ajuns la spital.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Brașov, pompierii au fost alertați în jurul orei 21:00 cu privire la producerea accidentului. În urma impactului au rezultat patru victime.
Una dintre acestea a fost declarată decedată. O altă victimă se află în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare. O a treia persoană este inconștientă și a fost intubată. Cea de-a patra victimă este conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
La locul tragediei au intervenit trei echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă și spumă și două ambulanțe SAJ.
Intervenția este în desfășurare, iar bilanțul victimelor se poate modifica.







