rimăria Hărman anunță demararea studiului de fezabilitate pentru construirea și dotarea unui nou dispensar uman în comună. Proiectul este propus pentru finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI), iar administrația locală a prezentat deja primele randări ale viitoarei clădiri.
Potrivit administrației locale, investiția urmărește realizarea unui spațiu medical modern, adaptat nevoilor comunității. În această etapă au fost prezentate și planurile pentru parter și etaj, astfel încât locuitorii să poată vedea cum este propus să arate viitorul dispensar. Proiectul se află însă la început, iar până la realizarea efectivă a construcției mai sunt necesare mai multe etape administrative și tehnice.
„Este doar prima etapă dintr-un proiect amplu. Până la finalizarea investiției sunt necesari mai mulți pași privind, documentație, proiectare, finanțare, obținerea avizelor și autorizațiilor și, ulterior, execuția lucrărilor”, precizează Primăria Hărman.
Administrația locală spune că va informa comunitatea cu privire la evoluția proiectului, de la documentația inițială până la execuția lucrărilor. Valoarea investiției și un termen pentru începerea construcției nu sunt precizate în informarea publicată de Primăria Hărman.






