În campania electorală, aproape toate partidele, cu excepția AUR, au vorbit obsesiv despre „direcția europeană” a României. Mesajul transmis alegătorilor a fost simplu: România trebuie să rămână pe drumul proeuropean, iar o eventuală victorie a lui George Simion ar putea aduce instabilitate, izolare și o apropiere periculoasă de Rusia.
Românilor li s-a cerut, practic, să aleagă „stabilitatea”.
Dar cum arată România la mai bine de un an de la alegerea lui Nicușor Dan?
Pentru omul de rând, răspunsul se găsește mai puțin în discursurile politicienilor și mai mult în portofel.
Prețurile au crescut puternic, energia a devenit una dintre marile probleme ale economiei, carburanții s-au scumpit, iar toate acestea se propagă mai departe în costurile de transport, producție și, în final, în prețurile de la raft.
Comisia Europeană vorbește chiar despre efectele inflației ridicate din energie asupra veniturilor reale ale românilor și estimează o inflație de 6,8% pentru România în 2026. Tot Comisia avertizează că presiunea asupra veniturilor disponibile duce la scăderea consumului intern.
Cu alte cuvinte, românii au început să strângă cureaua.
Românii cumpără mai puțin. Acesta este adevăratul sondaj despre economie
Cifrele din comerț sunt poate mai relevante decât orice declarație politică.
În mai 2026, vânzările cu amănuntul au fost cu 4,7% mai mici decât în aceeași lună din anul precedent. Era deja a zecea lună consecutivă de scădere a activității din retail.
Nu mai vorbim doar despre percepții sau despre nemulțumiri de pe rețelele sociale. Vorbim despre oameni care cumpără mai puțin.
Când populația reduce cheltuielile pentru alimente, produse nealimentare și carburanți, mesajul este cât se poate de clar: puterea de cumpărare este sub presiune.
Reforma statului promisă, dar nota de plată ajunge tot la populație și firme
Guvernul condus de Ilie Bolojan a venit cu promisiunea reformelor, a reducerii deficitului și a unei administrații mai eficiente.
Numai că întrebarea pe care și-o pun tot mai mulți români este alta: unde sunt marile tăieri din aparatul de stat?
Unde este reforma radicală a instituțiilor?
Unde sunt economiile serioase făcute din privilegiile politice, din sinecuri, din structurile supradimensionate și din cheltuielile inutile?
Pentru contribuabil, efectele cele mai vizibile sunt taxele, scumpirile, restrângerea unor forme de sprijin și presiunea tot mai mare asupra mediului privat.
În același timp, partidele politice continuă să beneficieze de subvenții de la buget.
Este greu să-i explici unui român că trebuie să accepte austeritatea și să facă sacrificii, în timp ce sistemul politic pare mult mai greu de convins să înceapă economia cu el însuși.
Energia, bomba care a lovit în toate prețurile
Unul dintre cele mai importante momente a fost încetarea schemei generale de plafonare a energiei electrice la 1 iulie 2025.
De aici, presiunea asupra facturilor s-a transmis inevitabil și către economie. O firmă care plătește mai mult pentru energie, transport și servicii va încerca să recupereze aceste costuri din prețul produsului final.
Iar la capătul lanțului se află tot consumatorul.
Situația energetică rămâne atât de complicată încât România a ajuns, la sfârșitul lunii iulie 2026, să declare stare de urgență pentru luna august din cauza reducerii producției de electricitate provocate de nivelul foarte scăzut al Dunării.
După ani întregi de guvernări și promisiuni privind independența energetică, România discută din nou despre importuri de electricitate în perioadele de vârf.
Cine răspunde pentru politicile energetice din ultimii ani?
Dar dacă ieșea Simion? Dar Lasconi? Antonescu? Geoană?
Aici apare întrebarea incomodă.
Ni s-a spus foarte clar ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi ales „greșit”. Ni s-au prezentat scenarii despre instabilitate, haos și dezastru economic.
Dar nimeni nu poate demonstra ce s-ar fi întâmplat într-un scenariu care nu a existat.
Ar fi fost mai rău cu George Simion?
Poate.
Ar fi fost mai bine?
Poate.
Nu avem cum să știm.
Dar putem judeca ceea ce s-a întâmplat în realitate.
La fel de legitim este să ne întrebăm cum ar fi arătat România cu Elena Lasconi, candidata pe care propriul partid, USR, a abandonat-o politic înainte de finalul cursei prezidențiale.
Sau cu Crin Antonescu.
Sau cu Mircea Geoană.
Niciunul nu ne poate oferi acum dovada unei Românii alternative. Tocmai de aceea, comparația corectă nu trebuie făcută între realitate și poveștile de campanie despre ce „ar fi fost”, ci între promisiunile celor care au câștigat și rezultatele pe care le vedem astăzi.
Românii au votat împotriva fricii. Dar ce au primit?
Aceasta este, poate, întrebarea care va conta cel mai mult la următoarele alegeri.
Românilor li s-a spus de ce trebuie să se teamă. Li s-a spus cine reprezintă pericolul.
Li s-a spus cine poate arunca România în haos.
Dar oamenii nu trăiesc din sloganuri geopolitice. Trăiesc din salarii și pensii și plătesc facturi, alimente, combustibil, chirii și rate.
Iar atunci când veniturile nu țin pasul cu costurile, „direcția corectă” începe să arate foarte diferit de la nivelul frigiderului de acasă.
România are nevoie de direcție europeană. Dar „european” nu poate deveni un certificat care scutește un guvern sau un președinte de răspundere pentru rezultatele interne.
A fi proeuropean nu înseamnă automat să guvernezi bine.
La fel cum a fi adversarul unui partid considerat extremist sau populist nu reprezintă, în sine, o politică economică.
După mai bine de un an de mandat al lui Nicușor Dan, întrebarea nu mai trebuie să fie doar „de cine am scăpat?”, ci și „ce au făcut cei pe care i-am ales?”.
Pentru că românii au fost chemați la urne să salveze România de un presupus dezastru.
Iar astăzi, când consumul scade, puterea de cumpărare este erodată, energia apasă economia, iar populația numără tot mai atent fiecare leu, întrebarea devine inevitabilă:
Românii au fugit de ceea ce li s-a spus că este mai rău. Dar sunt siguri că au ajuns într-un loc mai bun?
