Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta și-ar fi agresat fizic partenera.
La data de 27 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au fost sesizați, cu privire la faptul că, între doi parteneri ar fi izbucnit un conflict spontan, în timp ce se aflau în incinta unei unități hoteliere, din stațiune.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au efectuat verificări din care au stabilit faptul că, la data de 27 iulie a.c., în jurul orelor 08.00 dimineața, între cei doi parteneri, ar fi avut loc un conflict spontan, împrejurare în care bărbatul și-ar fi agresat fizic partenera, provocându-i leziuni fizice. Totodată, în cadrul conflictului acesta i-ar fi distrus femeii mai multe bunuri.
Astfel, în baza celor constatate în mod direct, cât și după cele rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, din care s-a determinat un risc iminent de violență, pe numele bărbatului polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care au dispus mai multe măsuri pentru protecția persoanei vătămate, între acestea fiind și obligația de a păstra o distanță de siguranță față de victimă.
De asemenea, femeia și-a exprimat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, astfel că a fost întocmită documentația specifică, iar cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 24 Poliție București, bărbatul, de 42 de ani, a fost identificat și condus în baza unui mandat de aducere la sediul unității de poliție, unde i-a fost montat dispozitivul de localizare, astfel încât să nu se apropie de victimă.
Tot aici, după administrarea probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioada de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
*PERSOANĂ ÎNCARCERATĂ DUPĂ CE A FOST DEPISTATĂ DE POLIȚIȘTI*
La data de 28 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, în baza unor activități operative specifice pe care le-au desfășurat, au identificat, un tânăr, de 21 de ani, față de care Judecătoria Brașov a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
După depistare a fost condus de polițiști la Penitenciarul Codlea, unde a fost încarcerat în vederea executării pedepsei.






