Duminică, 19 iulie, a fost inaugurată oficial Biblioteca Municipală „Victor Tudoran”, un proiect important pentru educația, cultura și viitorul comunității săcelene.
„Prin această investiție, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, am redat săcelenilor o bibliotecă modernă, eficientă energetic și pregătită să găzduiască activități culturale și educaționale pentru toate generațiile.
Acest proiect nu a fost lipsit de provocări. După abandonarea lucrărilor de către constructorul inițial, administrația locală a reluat întreaga procedură pentru ca investiția să poată fi dusă la bun sfârșit. Astăzi, rezultatul este unul de care putem fi mândri.
M-a onorat în mod deosebit prezența la acest eveniment a fostului Președinte al României, Emil Constantinescu, căruia îi mulțumesc pentru că a fost alături de comunitatea noastră într-un moment atât de important.
Sunt convins că Biblioteca Municipală „Victor Tudoran” va deveni un spațiu viu al cunoașterii, al lecturii și al întâlnirilor culturale, un loc în care copiii, tinerii și adulții vor găsi inspirație și oportunități de dezvoltare.
Continuăm să investim în educație, cultură și în viitorul orașului nostru.”, a transmis edilul.






