Acasă Sănătate-Educație Secția ATI a Spitalului Județean Brașov intră în renovare. Contract de peste...

Secția ATI a Spitalului Județean Brașov intră în renovare. Contract de peste 2,75 milioane de lei, scos la licitație

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a lansat procedura de achiziție pentru renovarea Secției ATI Central, situată la etajul al doilea al corpului principal al unității medicale. Valoarea estimată a contractului este de 2.750.543 de lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până în 29 iulie 2026.

Potrivit documentației publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), lucrările vizează zugrăvirea pereților și tavanelor, înlocuirea linoleumului deteriorat, igienizarea grupurilor sanitare și refacerea instalației electrice, conform proiectului tehnic.

Contractul va fi atribuit prin procedură simplificată și nu este împărțit pe loturi. Constructorii interesați trebuie să demonstreze experiență în executarea unor lucrări similare, prin prezentarea a cel puțin două contracte finalizate în ultimii trei ani, cu o valoare cumulată de minimum 2,75 milioane de lei, fără TVA.