Acasă Regional VIDEO. Bătaie de joc pe DN1! Șoferii, condamnați să stea și o...

VIDEO. Bătaie de joc pe DN1! Șoferii, condamnați să stea și o oră pe loc la granița dintre Brașov și Sibiu! Cine răspunde pentru haos?

0

După blocajele de la Predeal, un nou episod revoltător pe DN1. La granița dintre Brașov și Sibiu, lucrările desfășurate în timpul zilei au transformat unul dintre cele mai circulate drumuri din România într-un veritabil coșmar.

Dacă cineva credea că după haosul de la Predeal autoritățile au învățat ceva, realitatea de pe DN1, la granița dintre județele Brașov și Sibiu, demonstrează exact contrariul. În loc să fie găsite soluții pentru ca lucrările să afecteze cât mai puțin traficul, aceeași rețetă este aplicată fără nicio urmă de responsabilitate: șantiere deschise în plin sezon estival, pe timp de zi, exact când zeci de mii de români pleacă spre munte sau se întorc din concedii.

Nu vorbim despre întârzieri de câteva minute. Vorbim despre 40, 50 sau chiar aproape 60 de minute în care șoferii rămân blocați în coloane care, în multe momente, nici măcar nu se mișcă. Sunt oameni care ajung să petreacă aproape o oră la același semafor temporar, fără să înainteze mai mult de câțiva metri. Cu doar câteva săptămâni în urmă, aceeași poveste se repeta la Predeal. Tot lucrări executate în timpul zilei, tot coloane kilometrice, tot șoferi exasperați. Atunci, traficul era sufocat, însă ceea ce se întâmplă acum depășește orice limită a bunului-simț. Să stai aproape o oră la un singur semafor fără să înaintezi prea mult este pur și simplu inacceptabil!

Rezultatul? OamenIi își pierd ore întregi din concediu, consumă combustibil inutil, suportă temperaturi ridicate în coloane și ajung să transforme un drum de câteva zeci de kilometri într-o experiență pe care nu și-o dorește nimeni. Întrebarea pe care și-o pun toți cei blocați în trafic este una cât se poate de simplă: De ce sunt programate astfel de lucrări tocmai în perioada în care DN1 este sufocat de turiști? De ce nu se lucrează pe timp de noapte?

Când șoferii ajung să piardă aproape o oră fără să se miște din loc, nu mai vorbim despre un simplu disconfort provocat de lucrări. Vorbim despre o administrare defectuoasă a traficului, despre decizii care ignoră realitatea din teren și despre o lipsă evidentă de respect față de timpul și banii cetățenilor. DN1 este încă o dovadă că funcțiile publice nu ar trebui să fie rezultatul unui parcurs prin diverse instituții ale statului, ci al competenței dovedite în domeniul pe care îl conduci. Când ai în funtea instituției un „atârnache” pe funcțiile statului, promovat constant de PSD pe funcții bine plătite la stat.