Începând cu 1 iulie 2026, examenul pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se susține exclusiv la sediile serviciilor publice comunitare de permise din țară.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna informează cetățenii că, începând cu data de 1 iulie 2026, examenul pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație, în vederea reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, se va putea susține exclusiv la sediile serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din țară, indiferent de domiciliul solicitantului.
La nivelul SPCRPCIV Covasna, acest examen se organizează în fiecare zi de luni, în intervalul orar 14:00–15:00, fără programare online, cu exceptia sarbatorilor legale sau atunci cand ziua de luni este ultima zi lucratoare din luna si nu se lucreaza cu publicul.
Accesul la examen se face numai în baza actului de identitate.
„Persoanele care dețin un permis de conducere emis de un alt stat vor prezenta, pe lângă actul de identitate, și dovada eliberată de Poliția Rutieră, din care să rezulte suspendarea exercitării dreptului de a conduce și îndeplinirea condițiilor pentru susținerea examenului.
Recomandăm persoanelor interesate să se prezinte în intervalul orar stabilit, având asupra lor documentele necesare, pentru desfășurarea în bune condiții a activității de examinare.”, transmite șeful SPCRPCIV Covasna, comisar-sef de poliție, Racoviță Rico.






