Brașovenii nu sunt printre cei mai săraci din România, dar realitatea la nivel național este îngrijorătoare. Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, 3,468 milioane de români au trăit în sărăcie în 2025, ceea ce înseamnă 18,4% din populația țării, adică aproape unul din cinci locuitori.
Situația este și mai gravă dacă sunt luați în calcul toți cei aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială. Indicatorul AROPE arată că 5,2 milioane de persoane, echivalentul a 27,4% din populația României, s-au aflat anul trecut în cel puțin una dintre următoarele situații: venituri sub pragul sărăciei, lipsuri materiale severe sau gospodării în care adulții au muncit foarte puțin.
Cei mai afectați sunt tinerii. 25,8% dintre persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani trăiesc în sărăcie, iar în cazul copiilor procentul ajunge la 23,6%. Totodată, 16,8% dintre români se confruntă cu deprivare materială și socială severă, iar 785.000 de persoane sub 65 de ani locuiesc în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii.
În clasamentul regional, cele mai mari probleme se înregistrează în regiunea Sud-Est (38%) și Sud-Vest Oltenia (36%), în timp ce București-Ilfov are cea mai redusă rată a riscului de sărăcie și excluziune socială, de 13,6%. Regiunea Centru, din care face parte și județul Brașov, nu se regăsește printre cele mai afectate regiuni ale țării, însă INS atrage atenția că fenomenul continuă să afecteze milioane de români, indiferent de zona în care locuiesc.
Raportul mai arată că, fără pensii și celelalte transferuri sociale, situația ar fi fost dramatică: 44,2% din populație s-ar fi aflat sub pragul sărăciei, iar în cazul persoanelor de peste 65 de ani procentul ar fi urcat la 87,9%.






