La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 22:45, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN11, în zona localității Lunca Câlnicului.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitatea Hoghiz, județul Brașov, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea drumului național printr-un loc nepermis și fără să se asigure corespunzător. Astfel, în aceste împrejurări, pietonul a fost acroșat de un ansamblu auto format dintr-un autoturism și o remorcă ușoară, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Mărcușa, județul Covasna, care se deplasa pe DN11, din direcția județului Covasna către municipiul Brașov.
Din nefericire, în urma impactului, din cauza leziunilor corporale survenite, personalul de specialitate sosit la fața locului a declarat decesul pietonului.
A fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Polițiștii rutieri reamintesc participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și le recomandă pietonilor să traverseze partea carosabilă doar prin locuri special amenajate, după o asigurare temeinică, pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere grave.






