Vești bune pentru călătorii care folosesc trenul pe ruta Brașov – București sau Brașov – Cluj-Napoca. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat recepția și introducerea în serviciul comercial a unei noi rame electrice Coradia Stream, unitatea RE-IR TS22, construită de producătorul francez Alstom.
Trenul face parte din contractul prin care România achiziționează 37 de rame electrice interregionale noi, iar după recepție a fost predat operatorului InterRegional Călători pentru exploatare. Potrivit ARF, noile trenuri vor circula inclusiv pe rutele București Nord – Brașov – Cluj-Napoca, București Nord – Brașov și Brașov – Deda – Cluj-Napoca, contribuind la modernizarea transportului feroviar și la creșterea confortului pentru pasageri.
Investiția face parte dintr-un proiect european de amploare, cu o valoare totală de peste 1,7 miliarde de lei.






