Acasă Administrativ Toți șefii organizațiilor PNL din țară oferă declarații. La Brașov, „marioneta” politică...

Toți șefii organizațiilor PNL din țară oferă declarații. La Brașov, „marioneta” politică a verilor Veștea tace!

0

PNL Brașov nu a mai organizat o conferință de presă, iar liderii organizației nu au mai oferit declarații de mai bine de un an. Au stat ascunși atunci când mai mulți membri ai conducerii au fost „călcați” de DNA în dosare de corupție, au tăcut când primari din județ au căzut unul câte unul în urma unor condamnări, inclusiv în cazuri care au vizat traficul de droguri, și nu au avut nicio reacție nici atunci când viceprimari au fost trimiși în judecată pentru diverse infracțiuni.

Cătălin Văsii, așa-zisul președinte al PNL Brașov, cocoțat în funcție de „verii” Veștea pentru a menține controlul asupra partidului, stă ascuns și pare mulțumit să încaseze salariul de la Prefectură. În rest, liniște totală.

Și acolo a ajuns printr-o combinație politică și administrativă controversată, după ce a fost angajat pentru doar două zile la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție care, în opinia multora, a fost folosită de PNL drept rampă de lansare pentru funcții publice. Nici ceilalți lideri din conducerea organizației nu au rămas pe dinafară, mulți ajungând în consilii de administrație sau în funcții de conducere ale unor instituții aflate în subordinea statului.

Așa funcționează PNL-ul de astăzi, spun criticii partidului: promovează oamenii de partid, nu competența. Singurul motiv pentru care organizația mai rezistă electoral este reprezentat de câțiva primari care încă performează și trag partidul după ei. În lipsa acestora, rezultatul electoral ar fi cu totul altul.

Iar perspectivele nu par deloc favorabile. Mulți liberali consideră că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier ar putea accentua tensiunile interne și chiar conduce la o ruptură în partid. Dacă se va ajunge acolo, fostul ministru va rămâne în istorie și cu această „realizare”: distrugerea unei formațiuni politice cu tradiție.

Faptul că DNA nu vede aceste situații, deși ele sunt cunoscute și discutate public, este o altă temă de dezbatere. La Brașov, impresia multora este că doar cei fără influență politică ajung să fie cercetați sau condamnați. În schimb, mecanismele prin care anumite persoane au fost propulsate în funcții par să nu fi stârnit interesul anchetatorilor.

Brașovenii s-au săturat să vadă oameni promovați exclusiv pe criterii politice, în timp ce profesioniștii aleg să plece din țară, convinși că nu pot concura cu sistemele construite în jurul intereselor de partid și protejate de relații politice.

Și totuși, unde se ascunde Cătălin Văsii și de ce? Postările de pe Facebook nu țin loc de leadership, iar mulți spun că nici măcar acestea nu sunt scrise de el. În aproape toate filialele importante din țară există lideri care ies public, își asumă poziții și răspund întrebărilor. La Brașov, președintele organizației pare inexistent.

La fel de greu de înțeles este și tăcerea celorlalți lideri ai PNL Brașov, care nu par deranjați de absența șefului de partid. O atitudine care s-ar putea să îi coste scump la următoarele alegeri.