Din ce în ce mai multe hoteluri cunoscute sunt scoase la vânzare în ultima vreme. Pe o platformă imobiliară a fost publicat un anunț de vânzare a unui hotel celebru din Țara Făgărașului. Este vorba de Hanul Brâncovenesc din Sâmbăta de Jos. Acesta se vinde cu 1140000 euro și oferă multe facilități, printre care un buncăr privat.
Proprietatea este situată în Sâmbăta de Jos, la doar câteva minute de atracții turistice importante: Herghelia de Cai Lipițani. Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. Există, de asemenea, acces facil către Transfăgărășan.
Suprafață construită desfășurată este de 1.903 mp. Proprietatea a fost construită în 2018 și deține un teren de 1.255 mp. Hotelul este conectat la toate utilitățile, are canalizare prin fosă septică, are panouri fotovoltaice deja instalate și pregătite pentru punerea în funcțiune, dar și generator electric propriu.
Hanul Brâncovenesc dispune de 14 unități de cazare: 3 apartamente; 11 camere matrimoniale. Proprietatea este alcătuită din două corpuri de clădire, fiecare cu subsol, parter și etaj. Corpul principal este alcătuit din restaurant cu capacitate de aproximativ 120 de locuri, șemineu decorativ, terasă exterioară, bucătărie profesională complet echipată. Corpul secundar este format dintr-o sală tip bistro, ideală pentru evenimente private, conferințe, întâlniri corporate sau activități recreative. Facilități suplimentare: cramă amenajată la subsol, saună, sală de fitness, buncăr de protecție, spălătorie proprie.
Locuri de parcare există atât în fața proprietății, cât și în incinta acesteia. În imediata vecinătate există posibilitatea achiziționării suplimentare a unui teren, oferind oportunități reale de extindere a afacerii.






