Acasă Social Armata investește peste 414.000 de lei în reparații la Râșnov. Licitație pentru...

Armata investește peste 414.000 de lei în reparații la Râșnov. Licitație pentru pavilionul H1

0
foto cu caracter ilustrativ

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02444 Sibiu, a inițiat o procedură de achiziție publică pentru lucrări de reparații curente la pavilionul H1 din imobilul militar 1164 Râșnov.

Potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pe 4 iunie 2026, contractul vizează refacerea unei barăci metalice, lucrările fiind estimate la peste 414.000 de lei. Procedura este una simplificată și se desfășoară exclusiv online, ofertele urmând să fie depuse până la data de 22 iunie 2026, ora 15:00. Deschiderea acestora va avea loc în aceeași zi, prin platforma SEAP.

Contractul intră în categoria lucrărilor de reparații generale și renovare, iar autoritatea contractantă precizează că sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cerințele legale privind protecția mediului, relațiile de muncă și standardele de calitate și mediu, inclusiv certificările ISO 9001 și ISO 14001 sau echivalente.

Termenul de valabilitate a ofertelor este de trei luni, până la 22 septembrie 2026.