Primăria Municipiului Brașov investește în continuare în infrastructura școlară. Extinderea Scolii Gimnaziale nr. 8 din Brașov prinde contur. A fost lansată licitație publică pentru servicii de proiectare tehnică (elaborare a documentației tehnico-economice fazele DTAC, DTOE, PT si DDE, asistență tehnică din partea proiectantului) și execuție lucrări în cadrul proiectului “Construire Corp clădire nou, sistematizare perimetrală, asigurare utilități, amenajări exterioare și împrejmuire – Școala Gimnazială nr. 8, Brașov” .
Construirea noii clădiri va asigura spațiile necesare pentru eliminarea învățământului în două schimburi. De asemenea, corpul va fi accesibil persoanelor cu dizabilități. Clădirea va fi conformă și cu normele de siguranță la incendiu. Datorită creșterii populației școlare din zonă, va fi evitată supraaglomerarea claselor.
Obiectele contractului vizează realizarea proiectului tehnic, verificarea documentațiilor, asistență tehnică, obținerea certificatului de performanța energetica a constructiilor, realizarea documentației privind exploatarea, întreținerea, repararea, urmărirea comportării în timp si postutilizare a construcției (după finalizarea lucrărilor).
Durata de execuție a lucrărilor este de 14 luni.
Valoarea estimată a contractului este de 29.869.360,25 RON. Ofertele pot fi depuse până la data de 3 iunie.







