Acasă Administrativ Bugetul Comunei Prejmer pentru 2026, supus dezbaterii publice. Cetățenii invitați să participe

Bugetul Comunei Prejmer pentru 2026, supus dezbaterii publice. Cetățenii invitați să participe

0

Primăria Comunei Prejmer organizează luni, 20 aprilie, de la ora 13:00, o dezbatere publică privind proiectul de buget al localității pentru anul 2026, într-un demers de transparență decizională și consultare a comunității.

Întâlnirea are loc în sala de ședințe a Consiliului Local Prejmer, din incinta primăriei, pe strada Mare nr. 565, și este deschisă tuturor cetățenilor interesați. Pentru a facilita o participare cât mai largă, dezbaterea va fi transmisă și online.

Documentul de buget poate fi consultat în prealabil pe site-ul oficial al instituției, fiind disponibil publicului pentru analiză și propuneri. Autoritățile locale încurajează locuitorii, instituțiile și organizațiile din comună să își exprime punctele de vedere și să contribuie cu sugestii în procesul de fundamentare a deciziilor bugetare.