Acasă Actualitate Șosele pline de bețivi. Nici pedepsele mari nu îi liniștesc pe șoferii...

Șosele pline de bețivi. Nici pedepsele mari nu îi liniștesc pe șoferii amatori de alcool

0
Mulți dintre șoferi vor neapărat să facă pușcărie, altfel nu se explică numărul mare de șoferi care consumă alcool, apoi se urcă la volan.
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au continuat să desfășoare acțiuni pe drumurile publice în întreg județul pentru a preveni accidentele rutiere generate de conducerea vehiculelor sub influența alcoolului.
Astfel, la data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au oprit în trafic un autoturism condus de o femeie de 32 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că aceasta avea o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zi, la ora 21:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Codlea au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, care emana halenă alcoolică.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt conducător auto a fost identificat în trafic la ora 02:00 dimineața de polițiștii din cadrul aceleiași subunități, care au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din județul Neamț.
Testarea cu aparatul etilotest a afișat și în cazul acestuia o valoare peste limita legală, respectiv de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Toate persoanele depistate au fost conduse la unități medicale, unde le-au fost recoltate mostre biologice, iar în prezent sunt cercetate penal, sub coordonarea unității de parchet competente.
Polițiștii rutieri continuă să desfășoare acțiuni similare pe drumurile publice din județ, pentru menținerea gradului de siguranță rutieră și pentru a preveni producerea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool.