România primește 16 miliarde de euro prin proiectul SAFE, însă îi primește ca împrumut, pentru că trebuie să-i dăm înapoi cu dobândă. E mai mică decât cea a pieței și garantată de mecanismele europene pentru înzestrare militară. Până acum s-au virat 4 miliarde către mobilitate civilă și militară, adică pentru construcția unor segmente de drumuri și de autostrăzi, iar restul au rămas pentru înzestrare.
Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general ROMARM și președintele Patronatului din Industria de Apărare, a vorbit la Antena 3 CNN despre felul în care au fost consultați cei din industria de apărare în privința modului în care ar trebui folosiți acești bani.
Citeste continuarea articolului AICI






