Acasă Actualitate Recipiente mai mari de 100 ml în bagajul de mână pe Aeroportul...

Recipiente mai mari de 100 ml în bagajul de mână pe Aeroportul Otopeni

0
O veste excelentă pentru românii care au zboruri de pe Aeroportul Otopeni. Începând de astăzi, sunt permise recipiente mai mari de 100 ml în bagajul de mână.
Începând de astăzi, 11 martie, ora 00.00, au intrat în vigoare noile reguli privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajele de cabină. Astfel, pasagerii care pleacă de pe AIHCB și AIBB-AV pot transporta în bagajul de mână lichide, aerosoli și geluri aflate în recipiente individuale de până la 2 litri, față de limita anterioară de 100 ml per recipient.
„Măsura este posibilă ca urmare a investițiilor realizate de Compania Națională Aeroporturi București în tehnologii moderne, de ultimă generație, dedicate controlului de securitate al bagajelor de cabină, aliniind astfel aeroporturile administrate de CNAB la cele mai bune practici internaționale în domeniu. Prin această investiție, compania își consolidează obiectivul de a îmbunătăți constant experiența pasagerilor, asigurând în același timp menținerea celor mai înalte standarde de securitate”, a precizat Bogdan Mîndrescu, Directorul General al CNAB.
Relaxarea restricțiilor privind acceptarea la transportul aerian a LAGs vizează exclusiv pasagerii care au originea zborului pe AIHCB sau AIBB-AV, nefiind aplicabilă pasagerilor aflați în tranzit sau transfer.