Data de 4 martie marchează un reper major în istoria politică și diplomatică a României. La 4 martie 1882 s-a născut Nicolae Titulescu, una dintre cele mai influente figuri ale diplomației românești și europene din prima jumătate a secolului XX.
Jurist de formație, profesor universitar și om politic de anvergură, Nicolae Titulescu a ocupat funcția de ministru de externe în două perioade-cheie (1927–1928 și 1932–1936), într-un context internațional marcat de instabilitate și ascensiunea regimurilor totalitare. Între 1920 și 1936, a fost delegatul permanent al României la Liga Națiunilor, instituție al cărei președinte a fost ales de două ori consecutiv, în 1930 și 1931 – o recunoaștere rară a prestigiului său diplomatic.
Titulescu s-a remarcat printr-o activitate susținută în favoarea securității colective, a respectării tratatelor internaționale și a apărării integrității teritoriale a României, mai ales după instaurarea național-socialismului în Germania. Pozițiile sale ferme și viziunea pro-occidentală i-au adus însă și adversități politice interne. În august 1936, a fost îndepărtat din Guvern și forțat să părăsească țara.
Stabilit în Franța, și-a continuat până la finalul vieții eforturile de promovare a păcii și cooperării internaționale. A fost ales membru titular al Academiei Române în 1935 și a murit în 1941, la Cannes.
Un capitol aparte îl reprezintă legătura simbolică dintre Nicolae Titulescu și Brașov. Dorința sa testamentară de a fi reînhumat în țară a fost îndeplinită abia după căderea regimului comunist. Ceremonia oficială a avut loc la 14 martie 1992, la Biserica Sf. Nicolae, în Șcheii Brașovului, la 51 de ani de la moartea marelui diplomat.
