Acasă National Gigantul turistic TUI a intrat pe piața din România

Gigantul turistic TUI a intrat pe piața din România

0
sursa TUI group

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Sebastian Ebel, CEO al TUI Group, unul dintre cei mai mari operatori turistici integrați la nivel internațional, în contextul intrării oficiale a companiei pe piața din România.

În cadrul întrevederii, reprezentanții TUI Group au prezentat strategia de intrare și dezvoltare a companiei în România, precum și oportunitățile de colaborare în domeniul turismului și al investițiilor. Aceștia și-au exprimat interesul pentru dezvoltarea de pachete turistice dedicate pieței locale, incluzând vacanțe charter, sejururi pentru familii, circuite culturale și city-break-uri.

Litoral, munte și regiuni culturale -priorități pentru dezvoltare

Prim-ministrul Ilie Bolojan a salutat interesul investițional al companiei și a subliniat importanța consolidării parteneriatelor cu investitori internaționali care pot contribui la modernizarea și diversificarea ofertei turistice naționale, precum și la creșterea competitivității României ca destinație turistică, prin valorificarea zonelor montane, a litoralului românesc, a multiplelor regiuni cu specific cultural, dar și a altor zone cu potențial turistic semnificativ. În acest context, s-a discutat identificarea unor formule de dezvoltare pentru aeroporturile care să opereze curse aeriene, în vederea îmbunătățirii conectivității și susținerii fluxurilor turistice.

Hub IT și noi locuri de muncă
De asemenea, în cadrul discuțiilor au fost abordate perspectivele de creștere a sectorului turistic românesc, potențialul de creare de locuri de muncă și posibilitatea extinderii activităților companiei în România, atât în zona de servicii IT, cât și prin dezvoltarea unui hub IT dedicat, decizia de înființare a acestuia fiind luată, urmând ca locația să fie stabilită ulterior.
10 milioane de euro pentru promovarea turismului românesc

La rândul său, ministrul Economiei Irineu Darău a anunțat că, în cursul acestui an, va fi consolidată organizarea managementului destinațiilor turistice și vor fi intensificate activitățile de marketing în vederea promovării produselor turistice, inclusiv către zona Mării Negre și prin dezvoltarea infrastructurii aferente, în contextul alocării a 10 milioane de euro prin PNRR pentru susținerea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD).

TUI Group (TUI AG, Germania) se află printre cei mai mari operatori turistici integrați la nivel global, activând pe întreg lanțul turistic, de la turoperare și distribuție, la companii aeriene proprii, hoteluri și resorturi, precum și croaziere.