În vederea protejării intereselor economice ale consumatorilor și a asigurării respectării legislației în domeniul comercializării produselor din metale prețioase, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în data de 29 ianuarie 2026, acțiuni de control la nivel național. În cadrul acestora au fost verificați peste 80 de operatori economici.
În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:
- 148 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 260.000 de lei
- 26 avertismente
- oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 92.000 de lei
- confiscarea a 3,8 kg de bijuterii
- oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 1 operator economic.
Principalele neconformități constatate au fost:
- nerespectarea drepturilor consumatorilor, prin îngrădirea nejustificată a dreptului de retur;
- utilizarea unor substanțe cu termen de valabilitate expirat în procesul de evaluare a bunurilor aduse de consumatori la casele de amanet;
- lipsa mijloacelor de cântărire, precum și a verificărilor metrologice aferente;
- inducerea în eroare a consumatorilor prin afișarea unor promoții ulterior expirării perioadei de desfășurare;
- utilizarea unui reactiv neconform în procesul de testare a metalelor prețioase;
- neafișarea prețurilor produselor oferite spre comercializare;
- comercializarea bijuteriilor fără menționarea prețului de vânzare exprimat în lei;
- deținerea unei autorizații fără viză pentru anul în curs;
- lipsa certificatului de garanție;
- lipsa informării consumatorilor cu privire la modalitatea de comercializare a produselor/bijuteriilor, respectiv la bucată și nu la gram;
- lipsa unei informări corecte, complete și precise a consumatorilor privind: titlul metalului prețios sau echivalentul acestuia în carate, greutatea produselor, tipul pietrelor prețioase și greutatea acestora.






