Vești proaste pentru proprietarii mașinilor hibrid. Aceștia vor plăti un impozit mai mare în 2026. Așa cum era de așteptat, Guvernul nu iartă nimic când vine vorba de taxe și impozite majorate. Prevederile referitoare la majorarea impozitelor pentru autoturisme au fost modificate recent printr-o Ordonanță de Urgență (78/2025).
„Guvernul a modificat capul de tabel stabilit inițial prin Pachetul 2 de măsuri fiscale (Legea 239/2025). Astfel, dacă ne uităm la ultima coloană, vedem că dacă anterior la o mașină de 2.499 de cm cubi, de exemplu, era vorba despre un impozit de 76,3 lei pe an, noul act normativ a mărit suma la 953,36 lei, în timp ce reducerea de 95% adoptată de multe consilii locale, care ducea la un impozit datorat de doar 50 de lei pe an, a dispărut”, a declarat Anamaria Chiru, consultant fiscal, Tax Partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA, conform profit.ro.
În noul cap de tabel s-au introdus acele sume raportate la 200 centimetri cubi. Anterior scria că este vorba despre „lei/auto Hibride cu emisii de CO2 peste 50 g/km”, iar noua OUG prevede “Lei/200 cm3 Hibride cu emisii de CO2 peste 50 g/km”.






