Redactorii Transilvania365 au stat de vorbă cu primarul comunei Hărman, Onorel Velican, și cu viceprimarul Sergiu Huțanu, ocazie cu care au revizitat șantierul viitoarei creșe din localitate.
Noua unitate educațională, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul inițiativei „Următoarea Generație UE” susținută de Uniunea Europeană, va avea o capacitate de 70 de locuri, repartizate în 7 grupe. Primarul Onorel Velican a subliniat că spațiul este mai mult decât generos iar, dacă va fi posibil, numărul de copii va fi suplimentat ulterior inaugurării.
Investiția, situată pe Strada Ruscuței, se ridică la 16.640.271,92 lei, TVA inclus, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate până în august 2026. „Este prima creșă din județul Brașov construită la țară și un pas important pentru educația timpurie în comunitatea noastră”, a declarat edilul.






