„Bate șaua să priceapă iapa!”, o vorbă veche care descrie perfect scandalul momentului din Justiția română. Corupția, combinațiile și jocurile de culise din sistem nu sunt o noutate. Ele există de zeci de ani. Întrebarea care se impune nu este dacă există, ci de ce acest subiect a explodat tocmai acum.
O anchetă de presă recentă a readus în prim-plan modul în care marii corupți din România sunt „scăpați” chiar prin intermediul celor care ar fi trebuit să îi condamne. Informațiile nu sunt, în esență, surprinzătoare pentru publicul avizat. Din fericire însă, de această dată românii nu s-au lăsat duși după fentă și au înțeles rapid că anchetele respective sunt direcționate, promovate selectiv și lansate în momente-cheie, deloc întâmplător.
Dacă privim contextul mai larg, observăm că atenția publică este mutată convenabil de la alte scandaluri fierbinți: cazul Moșteanu, situația românilor rămași fără apă potabilă, dar și angajările pe linie de partid făcute de USR în diverse instituții ale statului. Ministrul Miruță susține public că a primit numeroase CV-uri de la români competenți, însă, paradoxal, în Consiliile de Administrație ajung tot membri sau apropiați ai USR.
Exemplele sunt grăitoare: doi consilieri din Brașov, fără legătură cu domeniul, ajunși în CA-uri strategice, sau cazul unei traducătoare susținută de USR Brașov și împinsă în Consiliul de Administrație al Radioului Public. Meritocrația rămâne, și de această dată, doar un slogan.
În realitate, miza este alta. Nu ancheta în sine, ci cine va controla Justiția în următorii ani. Ce a prezentat Recorder este cunoscut de mult timp: magistrați cu patru-cinci apartamente, achiziționate dintr-un singur salariu, fie el și de judecător sau procuror, o performanță financiară imposibil de explicat logic într-o singură viață de om.
La acestea se adaugă influența în alte instituții publice, unde soțiile, copiii sau rudele apropiate ajung pe funcții bine plătite la stat. Este plină țara de exemple. Sunt lucruri verificabile, nu simple supoziții. La fel ca procesele „miraculoase” câștigate de mari dezvoltatori imobiliari, după care aflăm, întâmplător, că unii judecători și-au cumpărat apartamente exact din proiectele respective. Coincidență? Nu! Este doar o șpagă mascată!
În același timp, românii săraci sunt judecați rapid și ajung repede după gratii, în timp ce cei cu bani stau liniștiți prin Serbia, Grecia sau Italia, fără să îi deranjeze nimeni. Asta este Justiția din România? De ce nu știm nici astăzi cine este vinovat pentru morții de la Revoluție? De ce cei care au devalizat fabrici, au pus mâna pe terenuri și au distrus economia țării nu sunt la închisoare?
Răspunsul este simplu: pentru că România a avut o Justiție slabă. Iar când Curtea Constituțională a anulat alegeri, prin decizii politizate, s-a pus practic cruce democrației. Atunci unde erau marii apărători ai statului de drept? Unde erau anchetele jurnalistice? Unde erau useriștii care clamează lupta pentru democrație?
Desigur, nu trebuie generalizat. Există judecători foarte buni, profesioniști onești, dar există și mulți corupți. Ca în orice domeniu, nu există pădure fără uscături. Problema reală nu este existența corupției în Justiție, pentru că aceasta este deja cunoscută. Problema este momentul în care acest subiect a fost scos la suprafață și interesul din spatele promovării lui agresive.
În concluzie, scandalul din Justiție nu este despre adevăr descoperit brusc, ci despre interese vechi, ambalate strategic în anchete „noi”, într-un moment-cheie pentru puterea din România.
