Acasă Actualitate Pod provizoriu de pontoane pentru legătura Hărman – Podu Oltului

Pod provizoriu de pontoane pentru legătura Hărman – Podu Oltului

0
sursă foto: Adrian Ioan Veştea

Autoritățile județene analizează construirea unui pod provizoriu de pontoane care să asigure o legătură rutieră directă între satul Podu Oltului și comuna Hărman, până la realizarea unui nou pod peste râul Olt, pe DJ 112. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea.

La fața locului au avut loc discuții și verificări tehnice, la care au participat prefectul Brașovului, Mihai-Cătălin Văsii, reprezentanți ai Primăriei Hărman, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov și specialiști ai Direcției Generale de Drumuri Județene. Soluția analizată prevede amenajarea unui pod de pontoane care să permită circulația vehiculelor de până la 3,5 tone pe întreaga durată a lucrărilor la noul pod.

În paralel, un grup de genişti din Alba Iulia, sprijiniți de pompierii ISU Brașov, a efectuat măsurători ale albiei râului Olt pentru stabilirea celui mai potrivit amplasament al podului provizoriu.

„Stimaţi locuitori ai comunei Hărman,

Vă asigur că problema dumneavoastră este şi problema noastră! Între a circula pe un pod care stă să se prăbuşească sau a ocoli 30 de km pentru a ajunge în centrul de comună, vrem să alegem soluţia optimă: demolarea podului existent, o construcţie nouă care să-l înlocuiască şi o conexiune rutieră cât mai directă între principalele puncte de interes ale cetăţenilor din zonă.”, a transmis Adrian Veștea.