În România, democrația a devenit o ficțiune. Un decor folosit în discursuri oficiale, dar golit de conținut prin decizii luate netransparent, fără probe și fără respect pentru drepturile fundamentale. Am ajuns în punctul în care nu cetățenii decid cine conduce țara, ci judecătorii numiți politic, ai Curții Constituționale.
Nicӑieri într-un stat cu adevărat democratic nu poți anula alegerile fără dovezi clare, solide, prezentate public. Nu pe baza unor suspiciuni, nu pe rapoarte „clasificate”, nu pe simple declarații politice. Cu toate acestea, România a ales exact acest drum periculos.
Statul român a devenit, în fapt, unul condus de CCR, după interese politice interne și externe. Momentul în care democrația a murit oficial a fost interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă. Este absurd și profund neconstituțional să susții că un cetățean poate fi ales europarlamentar, dar nu poate candida la funcția de președinte. Este același om, cu aceleași drepturi politice. Dreptul de a fi ales este garantat de Constituție, iar fără o hotărâre judecătorească definitivă, fără o condamnare și fără un motiv întemeiat, eliminarea unui candidat din cursa electorală reprezintă un abuz grav.Nu sunt fanul lui Șoșoacă, dar nu pot trece cu vederea abuzurile statului român.
Mai mult, Diana Șoșoacă a fost sancționată pentru fapte și declarații similare cu ale altor candidați care au fost lăsați în cursă. Legea nu a fost aplicată egal, ci selectiv. Iar selectivitatea este semnul clar al dictaturii, nu al democrației.
Cireașa de pe tort a fost anularea alegerilor prezidențiale și, ulterior, interzicerea lui Călin Georgescu. Asemenea practici întâlnești doar în state bananiere, nu într-o țară membră a Uniunii Europene. Dacă au existat probleme reale, alegerile puteau fi anulate și reluate cu aceiași candidați. Nu prin scoaterea din joc a unuia care devenise incomod.
Unde este democrația? Unde este dreptul constituțional de a fi ales? A trecut un an și nu a fost prezentată nicio dovadă clară privind implicarea unor state străine în procesul electoral. Nicio probă concretă. Nimic. Unde sunt „rușii” despre care ni s-a vorbit obsesiv? Nu anulezi alegeri și apoi te apuci să cauți dovezi. Într-un stat de drept, probele vin înaintea deciziei, nu după.
Ce justiție mai avem în România? Este aceasta o țară liberă sau una condusă de judecători numiți politic? Problema majoră nu mai este la magistrații tineri, ci la cei „cu experiență”, care au asistat pasiv la aceste derapaje constituționale. Au tăcut. Iar tăcerea lor îi face complici.
Astăzi, în România, infractori sunt doar cei fără bani și fără influență. Țara a fost devalizată sistematic, dar în închisori au ajuns doar câțiva țapi ispășitori. Marile dosare se sting, marii vinovați fug liniștiți în Serbia, Italia sau Grecia. Ghiță? Oprescu? Mulți alții? Justiția a ridicat din umeri.
În schimb, magistrații vor salarii mai mari, pensii speciale, ieșiri la pensie la 47–50 de ani. Activitatea instanțelor se blochează doar când este vorba de bani. Pentru justiție reală, pentru procese care durează cinci ani pe spețe simple, nu am văzut nicio revoltă. Nicio presiune pentru suplimentarea schemelor de personal. Nicio responsabilitate față de cetățean.
Aceasta este România de astăzi: o țară în care democrația este invocată, dar încălcată; o țară în care justiția funcționează pe interese; o țară în care statul nu mai aparține cetățenilor, ci unui sistem închis, autosuficient.
Și atâta timp cât aceste adevăruri sunt ignorate, România nu mai poate fi numită nici liberă, nici democratică.
Editorial scris de Cristi Florea
