Acasă Local VIDEO. Brașovul va avea, de anul viitor, un parc fotovoltaic care va...

VIDEO. Brașovul va avea, de anul viitor, un parc fotovoltaic care va acoperi 90% din necesarul de energie al instituțiilor din oraș

0
foto cu caracter ilustrativ

Viceprimarul Brașovului, Lucian Pătrașcu, a anunțat în cadrul Conferinței Naționale „Încălzirea Centralizată – Fundamentul Tranziției către Orașe Neutre Climatic, Clădiri Eficiente Energetic și cu Emisii Reduse”, că parcul fotovoltaic al orașului, din zona Stupini, ar urma să fie funcțional de anul viitor.

Energia produsă aici va alimenta unitățile educaționale și instituțiile publice, acoperind aproximativ 90% din necesarul orașului.

„Este gândit să acopere 90% din consumul de energie electrică a municipiului Brașov”, a declarat viceprimarul.

Centrala fotovoltaică va avea o putere instalată de 20 MWla nivelul panourilor. Investiția presupune montarea a 30.770 de panouri solare și se ridică la aproximativ 21,8 milioane de euro (TVA inclus) fiind finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (45%), iar restul de 55% reprezintă cofinanțare din partea municipiului Brașov.

VIDEO. La Brașov s-au discutat direcțiile pentru modernizarea termoficării și reducerea emisiilor în orașele României. Conferința Națională „Încălzirea Centralizată – Fundamentul Tranziției către Orașe Neutre Climatic, Clădiri Eficiente Energetic și cu Emisii Reduse”