Acasă National România, sub un val de praf saharian până luni

România, sub un val de praf saharian până luni

0
foto: arhivă

Anunț al Administrației Naționale de Meteorologie! Deasupra României va fi prezentă (în zilele de 21, 22 și 23 noiembrie) o circulație sud-vestică intensă, ce va favoriza un transport intens de aer cald dinspre nordul Africii încărcat cu particule de praf saharian, îndeosebi în regiunile sudice și estice.

Praful Saharian este un amestec de particule foarte fine (minerale, nisip, argilă, materie organică) ridicate din Deșertul Sahara (vastă zonă deșertică care acoperă cea mai mare parte a Africii de Nord) și transportate pe distanțe foarte mari de curenții atmosferici.
Efectele asupra mediului:
-atmosfera este încărcată, cerul poate avea un aspect lăptos, iar în unele cazuri vizibilitatea poate fi redusă;
-îmbogățește solurile cu minerale (fosfați, fier etc.) fiind un îngrășământ natural în anumite regiuni;
-poate contribui la dezvoltarea sau inhibarea formării norilor și ploilor.
Efectele asupra sănătății:
-particulele fine pot afecta persoanele cu probleme respiratorii, cardiace si persoanele cu alergii.
Efectele asupra tehnologiei și vieții cotidiene:
-se depune pe clădiri, mașini și geamuri;
-poate reduce eficiența panourilor solare;
-în zonele cu concentrații foarte mari poate afecta aviația.
Efectele asupra climei:
-poate reflecta lumina solară, contribuind pe zone restrânse la răcirea atmosferei;
-poate influența formarea furtunilor tropicale