Acțiune de intimidare sau abuz?
România, țara în care justiția pare să vadă paiul din ochiul altuia, dar nu și bârna din propriul sistem. În timp ce adevărații infractori se plimbă liberi prin lume, Consiliul Superior al Magistraturii găsește timp și energie să depună plângere penală împotriva unui vicepremier, nu pentru fapte, ci pentru o simplă declarație politică.
Da, ați citit bine. În loc să vedem progrese în dosarele Revoluției, în cazurile devalizărilor care au ruinat România sau în identificarea vinovaților pentru miliardele dispărute din buzunarele publice, CSM se războiește cu libertatea de exprimare.
Justiția care iartă marii, dar lovește în mici
Să fim clari: nimeni nu contestă importanța și complexitatea muncii de magistrat. România are și judecători, și procurori de excepție. Dar când sistemul în ansamblu pare rupt de realitate, reacția oamenilor este firească.
Cât timp „găinarii” merg la pușcărie, iar adevărații mafioți stau liniștiți la vile în străinătate, ce încredere mai poate avea omul simplu într-o justiție care pare făcută pe două viteze? Cât timp românii se judecă 5-6 ani pentru conflicte minore, în timp ce marii corupți scapă prin prescrieri și artificii, despre ce dreptate mai vorbim? Sunt magistrați care au lucrat în sistem 15 ani, dar au parte de aceste pensii speciale. Este corect?
Și mai grav: am ajuns ca judecătorii să pretindă ca morții să fie prezenți în sala de judecată, în timp ce CSM consideră că un vicepremier nu are voie să-și spună opinia despre un sistem finanțat din bani publici.
Constituția? Doar când convine
Cei din CSM par să fi uitat că libertatea de exprimare este garantată de Constituție. Exact legea fundamentală pe care ar trebui s-o apere. În loc să cenzureze declarațiile unui demnitar ales de popor, ar trebui să explice oamenilor de ce, după 35 de ani, nu știm încă cine a tras în noi la Revoluție, de ce nu vedem marile dosare de corupție finalizate, sau de ce justiția e adesea sinonimă cu amânările, prescrierile și privilegiile.
Toți suntem importanți în acest stat
Da, magistrații au o răspundere uriașă și merită salarii decente. Dar și medicul care salvează vieți are răspundere. Și minerul care intră în subteran, și șoferul care transportă zeci de oameni zilnic, și profesorul care formează generații. Statul funcționează doar atunci când fiecare își face treaba cu responsabilitate, nu când unii se consideră deasupra celorlalți.
Justiția, înainte de drepturi, are nevoie de curățenie
Înainte să ceară respect și privilegii, sistemul judiciar ar trebui să ceară curățenie internă. Să vedem și noi competență, nu doar drepturi.
Să vedem proteste nu pentru bani sau pensii speciale, ci pentru adevăr și responsabilitate.
Până atunci, imaginea unei justiții care își apără doar interesele proprii rămâne un simbol al unei Românii în care unii au voie să greșească, iar alții plătesc pentru toți.
Românii nu mai cer minuni. Cer doar dreptate egală pentru toți.
Vor să știe cine a jefuit fabricile, cine a distrus țara, cine a permis marilor corupți să plece.
Iar în ziua în care CSM va înțelege că adevărata onoare a magistraturii nu stă în tăcerea impusă, ci în transparență și corectitudine, abia atunci putem vorbi despre o justiție respectată, nu temută.
Încă ceva, nu vă convine, nu vă ține nimeni cu forța în magistratură! Sunt locuri de muncă libere la privat. Mergeți și munciți acolo! E simplu!
