Bărbatul nu purta colțari, avea doar ghete de drumeție, nu avea lanternă și nu era echipat corespunzător pentru condițiile de iarnă din Făgăraș. Mașina sa a fost reperată la stână, iar sacul de dormit lăsat în interior a alertat echipa Salvamont, care a verificat zona de două ori în timpul nopții.
În cursul dimineții, echipe de salvatori montani au pornit în căutarea turistului, fiind alertat și elicopterul 336 POA din Brașov. Din cauza vântului foarte puternic, aparatul nu s-a putut apropia de versanți și a fost nevoit să se retragă.
După mai multe ore de căutări, victima a fost localizată în viață într-un bordei de ciobani situat în căldarea de sub vârf. Bărbatul era hipotermic, cu multiple contuzii și se deplasa greu, însă echipa de salvatori a decis ca evacuarea să se facă pe cale terestră, pentru a evita riscul ca elicopterul să nu poată interveni din cauza vântului.
Salvamontiștii sunt încrezători că vor reuși să îl aducă în siguranță la bază, de unde va fi preluat de o ambulanță SMURD.






