Comisia Europeană a aprobat varianta revizuită a Planului Național de Redresare și Reziliență al României. După revizuirea aprobată, PNRR-ul României are o valoare totală de 21,4 miliarde de euro, din care 13,57 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile și 7,84 miliarde de euro sunt împrumuturi avantajoase. Premierul Ilie Bolojan a declarat că aceste fonduri vor merge către investiții în infrastructură, spitale, digitalizare, energie verde și modernizarea administrației.
Centrale pe cărbune menținute în funcțiune
Prim-ministrul a vorbit și despre situația centralelor pe cărbune.
”Prin această aprobare, România a obținut menținerea în funcțiune a centralelor pe cărbune din județele Gorj (Rovinari și Turceni) și Hunedoara (Valea Jiului), precum și a celor din Craiova și Râmnicu Vâlcea (Govora). Trei grupuri energetice vor rămâne active până la finalul anului 2029, iar alte două, cel puțin până la sfârșitul lunii august 2026.
Această decizie asigură stabilitatea sistemului energetic național, elimină riscul unor întreruperi în alimentarea cu energie și agent termic și înseamnă păstrarea a peste 4.500 de locuri de muncă în aceste zone. În același timp, România își continuă tranziția energetică prin investiții în centrale pe gaz, parcuri fotovoltaice și capacități de stocare.
Revizuirea era necesară întrucât a trebuit să fie renegociate o parte dintre condițiile (jaloanele) și termenele pe care România și le-a asumat și care, din păcate, nu au fost îndeplinite. De asemenea, sumele care ne-au fost alocate sub formă de împrumut nu mai puteau fi atrase până anul viitor. În aceste condiții, am avut ca prioritate menținerea unor jaloane și termene realiste și păstrarea în totalitate a fondurilor nerambursabile, de 13,5 miliarde de euro, în vederea asigurării fondurilor pentru investiții.
Unul dintre cele mai importante jaloane era cel de decarbonizare. Ne-am angajat să închidem centralele pe cărbune până la sfârșitul acestui an, urmând ca acestea să fie înlocuite cu centrale pe gaz sau parcuri fotovoltaice. Din păcate, investițiile care să le înlocuiască nu au fost realizate și, prin urmare, dacă nu ni s-ar fi acordat amânarea, în afara aspectelor de natură socială din zonele respective, nu am fi avut siguranța asigurării producției de energie necesare României.”a declarat Ilie Bolojan.






