Noul Cod al Urbanismului, aflat în prezent în dezbatere în Camera Deputaților, prevede o simplificare semnificativă a procedurilor pentru construcțiile mici din mediul rural și urban.
Potrivit ministrului Cseke Attila, casele unifamiliale de până la 150 mp și anexele gospodărești de dimensiuni mici vor putea fi ridicate fără autorizație, dacă primăria nu răspunde în 15 zile de la depunerea notificării.
Măsura se aplică locuințelor parter, fără etaj, destinate uzului propriu, precum și anexelor mici, bucătării de vară, garaje sau magazii de până la 20 mp. În aceste cazuri, beneficiarul trebuie să depună un proiect tehnic simplificat la primărie și să notifice autoritatea locală. Dacă nu primește un răspuns negativ în 15 zile, poate începe construcția fără proces verbal de autorizare.
Potrivit ministrului, scopul măsurii este reducerea birocrației și accelerarea investițiilor, mai ales în mediul rural, unde obținerea unei autorizații durează în medie 260 de zile, aproape dublu față de media Uniunii Europene: „În acest Cod al Urbanismului sunt niște mecanisme de simplificare pe partea de executare a acestor investiții (…) Dacă primăria în 15 zile nu îmi dă o negare, atunci pot să încep acea lucrare, care nu este una complexă, dar nu mai trebuie autorizație de construire”, a explicat Cseke Attila.






