Comisarul european Roxana Mînzatu a anunțat implicarea sa în elaborarea Planului European pentru Locuințe, care urmează să fie adoptat în decembrie 2025.
România, prin expertiza brașovencei Roxana Mînzatu, va fi reprezentată în discuțiile privind: locuințele sociale pentru persoane și familii vulnerabile, sprijin pentru persoanele fără adăpost, locuințe pentru studenți și măsuri de susținere a sectorului construcțiilor, esențial pentru realizarea programelor de locuire.
Planul prevede, de asemenea, instrumente financiare europene pentru a stimula investițiile publice și private în domeniul locuințelor, în actualul și viitorul cadru financiar multianual. Subiectele au fost discutate de comisarul român în Comisia pentru locuințe a Parlamentului European, urmând ca Dan Jørgensen, comisarul european pentru locuințe, să prezinte oficial planul în decembrie.
„Contribuția mea la Planul European pentru Locuințe, care va fi adoptat în luna decembrie, se va referi la măsuri la nivel european privind:






