76,91% din candidații care au susținut Evaluarea Națională la clasa a VIII-a în județul Brașov au obținut medii peste 5,00

2.774 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Brașov care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii peste 5,00, reprezentând un procent de 76,91 din totalul celor prezenți la acest examen. Procentul mediilor peste 5,00 din acest an este puțin mai mic decât cel de anul trecut, 77,6.

Pe primele trei locuri se situează, în această ordine: Colegiul Național ‘Andrei Șaguna’ Brașov, Colegiul Național ‘Dr. Ioan Meșotă’ Brașov și Colegiul Național de Informatică ‘Gr. Moisil’ Brașov cu media mediilor peste 9,00.

La polul opus, cu media mediilor cu puțin peste 1,00, se află Colegiul ‘Aurel Vijoli’ Făgăraș, Școala Gimnazială Crihalma, Școala Gimnazială Nr. 1 Râșnov și Școala Gimnazială Nr. 4 Făgăraș.

De remarcat este faptul că procentul mediilor între 8,00 și 10 din acest an este mai mic decât cel de anul trecut: 30,66 față de 38,32. În schimb, procentul mediilor între 5,00 și 7,00 este mai mare anul acesta față de anul trecut: 29,54 față de 22,13. Principala consecință a acestor diferențe o va constitui ultima medie de admitere în clasa a IX-a, care va fi mai mică anul acesta, în special la clasele la care mediile de admitere au fost mari în anul precedent.

Contestațiile pot fi depuse astăzi 29 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și în data de 30 iunie, în intervalul orar 8.00 – 12.00. Acestea vor fi soluționate în perioada 30 iunie – 4 iulie. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 4 iulie.

Media finală obținută la examenul de Evaluare Națională va avea o pondere de 80 de procente în calculul mediei de admitere pentru repartizarea în clasa a IX-a. Celelalte 20 de procente din media de admitere sunt reprezentate de media de absolvire a claselor V-VIII.

Absolvenții de gimnaziu care au studiat în limbile minorităților naționale, pot alege ca la calcularea mediei de admitere să nu fie luat în considerare rezultatul la proba de limba și literatura maternă. În acest caz, acești absolvenți vor putea opta, la repartiția în clasa a IX-a, doar pentru locurile la clasele cu predare în limba română.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: