7 studenți din Brașov s-au întors din China

Universitatea Transilvania din Brașov anunță că în prezent nu are niciun student, cadru didactic sau cercetător în schimburi de experiență, stagii sau vizite în Republica Populară Chineză.
Cei 7 studenți care studiază în anul universitar 2019-2020 la Xi’ an International Studies University au ajuns în țară și au urmat toate procedurile specifice stabilite de statul român pentru asemenea situații. Aceştia sunt studenți la Facultatea de Litere, programul de Limba și literatura chineză/ Limba și literatura română şi sunt în prezent în vacanță, până când autoritățile chineze vor decide reluarea cursurilor.
De asemenea, schimburile de studenți şi cadre didactice cu alte universități partenere din Republica Populară Chineză vor fi reluate după încetarea stării de alertă de coronavirus.
Menționăm că Universitatea Transilvania din Brașov a fost în această perioadă în contact permanent cu studenții, precum și cu Ambasada României la Beijing.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: