6 elevi din Brașov vor fi premiați de Ministerul Educației. Au obținut media 10 la Evaluare și Bacalaureat

Doi absolvenți ai clasei a VIII-a și patru ai clasei a XII-a din județul Brașov au obținut media 10 la Evaluarea Națională respectiv la Bacalaureat, în sesiunile iunie-iulie 2021.
Aceștia vor fi premiați de către Ministerul Educației cu 1.000 lei net – cei de clasa a VIII-a – respectiv cu 3.000 lei net, cei de clasa a XII-a.
Cei doi absolvenți ai clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională provin de la Colegiul Național ‘Andrei Șaguna’ Brașov. Absolvenții de nota 10 la Bacalaureat provin de la Colegiul Național ‘Andrei Șaguna’ Brașov (trei absolvenți) și unul de la Colegiul Național ‘Unirea’ Brașov.
Festivitatea de premiere se va fi găzduită de Inspectoratul Școlar Județean Brașov în data de 15 septembrie începând cu ora 14.00, în prezența Președintelui Consiliului Județean, Adrian Veștea, Inspectorului Școlar General, Ovidiu Tripșa și a directorilor celor două unități școlare de unde provin cei șase absolvenți.

 

 

foto: arhiva

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: