6 brașoveni amendați și plasați în carantină instituționalizată după ce au fentat autoizolarea și

Direcția de Sănătate Publică informează că astăzi, în județul Brașov, 34 de persoane sunt în carantină și 1.902 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.

■ Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția COVID-19 în județul Brașov, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală.

■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” și Poliția Locală au continuat misiunile, acționând integrat pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, precum și pentru asigurarea ordinii și siguranței publice.
Astfel, în ultimele 24 de ore, efective formate din aproximativ 320 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat peste 2.000 de verificări ale persoanelor, precum și la 6 agenți economici, sub aspectul respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

■ Echipaje de Poliție au identificat 6 persoane care nu au respectat măsurile de autoizolare, fiind sancționate contravențional cu 6.000 lei și plasate în carantină instituţionalizată, urmând a suporta costurile acesteia.

■ Echipaje ale Grupării de Jandarmi Mobile au aplicat 2 amenzi contravenționale în valoare de 400 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, care sancționează faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: