57 permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare reținute de polițiștii brașoveni în acest weekend

În perioada 07 – 08 august 2021, polițiști rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au continuat activitățile pe linie rutieră, organizând și desfășurând acțiuni, cu efective mărite, pe raza județului Brașov, în vederea asigurării unui climat de siguranță pe drumurile publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

         Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:

  • Depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive;
  • Impunerea respectării regimului legal de viteză și sancționarea nerespectării regimului legal de viteză;
  • Verificarea respectării normelor legale privind regimul rutier de către toți participanții la trafic. 

Astfel, polițiștii au aplicat 289 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 136 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 33 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor privind portul centurii de siguranță și 120 sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier.

Totodată, polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

De asemenea, au fost reținute 57 permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: