4 trenuri verificate,32 de persoane legitimate, 28 de persoane prinse fără legitimații de călătorie

La data de 26 februarie 2020, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov-Biroul de Siguranță Publică și Protecția Călătorilor, în colaborare cu organe de control din cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea călătoriei frauduloase, a faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.
Cu ocazia activităților desfășurate, cadrele de poliție au verificat 4 trenuri de călători, dintre acestea 2 trenuri de călători au fost oprite și verificate în stațiile CF Feldioara, respectiv Hărman și 2 trenuri de călători în parcurs, pe magistrala CF 300, pe relația Brașov-Augustin.
În cadrul acțiunii au fost identificate 28 de persoane, care călătoreau fraudulos, ce au fost tratate instrucțional conform reglementărilor CFR de către organele de control aparținând S.R.T.F.C. Brașov cu taxe și suprataxe în valoare de aprox. 2.700 lei.
De asemenea, au fost legitimate 32 de persoane și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991-Rep. și H.G. nr. 203/1994-Rep., în valoare de aprox. 1.200 lei.
Totodată, au fost identificate 3 persoane, care apelau la mila publicului, respectiv practicau cerșetoria și au fost efectuate 9 controale asupra bagajelor persoanelor identificate.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: