4 șoferi drogați depistați de polițiști în doar 48 de ore pe șoselele județului

Cruda realitate! Este plin de șoferi drogați!

În doar 48 de ore, polițiștii brașoveni au depistat nu mai puțin de patru șoferi care au picat Drugtestul.

  • Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 14 aprilie 2021, în jurul orei 15.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 25 ani, care conducea un autovehicul pe bulevardul Victoriei din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

  • La data de 14 aprilie 2021, în jurul orei 15.25, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că pe bdl. 15 Noiembrie din municipiul Brașov a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale, fără victime.

Conducătoarea auto, respectiv o femeie în vârstă de 35 ani, a fost testată cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. Prin urmare, aceasta a fost condusa la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care va fi propusă soluție legală la finalizarea cercetărilor.

  • Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 13 aprilie 2021, în jurul orei 14.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 34 ani, din județul Brașov, care conducea un autovehicul pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

  • La data de 13 aprilie 2021, în jurul orei 17.40, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 28 ani, care conducea un autovehicul pe DN1E, pe strada Valea Cetății din Stațiunea Râșnov, județul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care va fi propusă soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: