4 ani scurși de la alegerile locale. Aeroport nu avem, stadion nu, spital regional doar pe hârtie, în centru îți cad cărămizi în cap, iar la poluare suntem fruntași

În curând se împlinesc 4 ani de la alegerile locale. În 2016, de la începutul anului și până la sfârșit, au curs râuri de promisiuni cu privire la marile proiecte ale Brașovului. Cel mai discutat subiect a fost de departe aeroportul. La acea vreme, președintele Consiliului Județean susținea că la alegerile din 2020 se va zbura de pe aeroportul Ghimbav-Brașov. Din păcate, această promisiune a fost o mare gogoașă electorală. Nimeni nu va zbura în acest an de pe aeroport. În urmă cu o lună, stadiul proiectului se afla undeva la 30%, vezi VIDEO cu declarația președintelui de CJ. De aici, trageți concluziile singuri. Discuții interminabile au fost și pe marginea subiectului legat de construirea unui spital regional. Au fost întâlniri, discuții, promisiuni, dar, cam atât.

Ultima vizită a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, a adus în discuție o nouă promisiune, un nou proiect: construirea unui spital județean. De parcă am fi terminat cu cel regional, astfel că am trecut la unul județean.

Nici colectarea selectivă nu se face ca în marile orașe din țară. Dacă alții au pubele speciale și gestionează bine problema, la Brașov sunt amplasate 2 clopote mari lângă containere și cam atât. Până și la Codlea se găsesc pubele speciale…Noi însă avem ceasuri stradale care ne indică și temperatura, ceasuri care au costat mii de euro.

Dacă în 2016 se arunca cu promisiuni privind reabilitarea clădirilor din Centrul Vechi, Primăria Brașov nu a reușit până acum să reabiliteze mai nimic. Au ieșit cu un comunicat prin care s-au lăudat cu reabilitarea unei clădiri, timp în care Oradea a reabilitat tot Centrul Istoric. De asemenea, Primăria Capitalei a investit masiv în reabilitarea clădirilor din București, având sute până acum. La Brașov, rămân în continuare mesajele : ”Atenție, cad țigle!”.

În pliantele electorale din 2016 se discuta despre sală polivalentă…Da, se poartă aceste discuții și după 4 ani. Stadiul este cam același, nimic concret, nimic construit!

În schimb, avem o dezvoltare imobiliare haotică. Șcheiul s-a umplut de blocuri, când plouă mâlul galben coboară până în centrul orașului. Fără cap s-a construit și în Tractorul. Sunt sute de blocuri, dar nicio școală, creșă sau grădiniță. Ce înseamnă acest lucru? Trafic infernal spre centru….

Fără cap se construiește și în zona dintre Centrul Nou și Centrul Vechi, unde se termină blocurile și încep casele. Dezvoltatorii imobiliari au început să ridice blocuri fără să respecte și regimul înălțimii din zonă. Astfel au apărut blocuri cu câteva etaje fix între case. Se pare că în zonă continuă aceste anomalii. Nimeni însă nu intervine. Totuși, sunt câțiva brașoveni hotărâți să reclame la instituțiile din București aceste construcții.

Nici la capitolul parcări, Brașovul nu stă mai bine. Deși nu sunt locuri de parcare, o firmă a desființat zilele trecute și puținele locuri care mai existau în centru, la marginea parcului Central. În schimb, avem o parcare în Poiana Mică care zace goală 11 luni pe an, parcare care mai mult cheltuie decât produce și care se degradează din cauză că nu este folosită.

Prost stăm și la capitolul poluare. Normele de poluare sunt depășite frecvent la Brașov, totul din cauza lipsei de spații verzi, de copaci. Cum se construiește, dar nu se plantează și copaci, orașul nu mai respiră cum ar fi trebuit, astfel că poluarea este din ce în ce mai vizibilă. Suntem pe locul 3 în țară conform statisticilor.

Nu trebuie uitată nici bătaia de joc de sub Tâmpa. Centrul de Agrement a fost lăsat în paragină fix de la alegerile din 2016. La fel s-a întâmplat și cu bastioanele, dar și cu turnurile. Noroc de noi, cei din presă că tot am prezentat această rușine a orașului, iar administrația locală s-a ocupat de repararea obiectivelor turistice. Din păcate, nu și de Centrul de Agrement, unde, ultimul administrator a fost Consiliul Județean, cel care ar fi trebui să se ocupe de întreținerea turnurilor și bastioanelor.

Brașovul este printre puținele orașe care nu deține un ștrand municipal care să fie administrat de primărie sau instituțiile subordonate. Dacă în alte orașe oamenii au unde să meargă vara, la Brașov există doar un centru privat cu prețuri pe măsură, care nu sunt accesibile pentru orice brașovean.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: